Skip to content Skip to left sidebar Skip to footer

Media

Școală nouă și sală de sport la Bădeana, comuna Tutova

Copiii din localitatea Bădeana, comuna Tutova, beneficiază de o școală nouă. Autoritățile locale au inaugurat în prima zi de școală noul local al unității de învățământ din sat, care beneficiază de condiții de invidiat, precum cele din mediul urban.

Investiția a fost derulată prin PNDL și era necesară, ținând cont că vechiul local nu întrunea condițiile de siguranță pentru elevi și profesori.

Tot cu acest prilej a fost dată în folosință și sala de sport, construită prin Compania Națională de Investiții, iar curtea școlii a fost amenajată cu spații verzi și copaci.

„Mulțumesc domnului primar și consiliului local pentru invitația de a participa la acest moment important din viața localității. Este un loc minunat și când spun asta nu este doar o formulă de complezență, ci dacă ne uităm în jurul minunatei clădiri, fabrica de caractere, veți vedea o alta destinată trupului nostru. Întâmplarea fericită face ca alături să fie și o clădire destinată sufletului nostru și un pic mai încoace se regăsesc locuințele cetățenilor acestei localități. Într-o sinteză, dacă ar fi să mă exprim, este aici un punct central al comunității. Am spus că e o fabrică, una foarte complicată, pentru că aici copiii noștri primesc un cumul de cunoștințe, care să-i ajute în viață să progreseze, să capete o meserie, să aibă o carieră, să se afirme și să se realizeze. Aici intervine și rolul celorlalți doi actori, profesorul și părintele, pentru a forma oameni. De asta am denumit-o „fabrică”. Trebuie să cunoască valorile, să știe deosebirea dintre bine și rău, dintre frumos și urât, să știe ce este solidaritatea într-o comunitate. Dacă lucrurile acestea vor fi înțelese, cu toții vom avea de câștigat”, a spus Dumitru Buzatu, președintele Consiliului Județean Vaslui.

Proiect de anvergură pentru modernizarea și extinderea sistemului de alimentare cu apă în comuna Tutova

Comuna Tutova face un nou pas în drumul său către nivelul optim de dezvoltare în ceea ce privește rețelele de apă curentă, printr-o investiție majoră, a cărei derulare este în toi.

”Modernizarea sistemului de alimentare cu apă în Tutova, Bădeana și Crivești – Înființare sistem de alimentare cu apă în localitățile Coroiu și Ciortolom” este numele proiectului în urma căruia condițiile de trai ale locuitorilor din satelor menționate nu se vor diferenția cu nimic față de cele din oricare oraș civilizat.

Serviciul de alimentare cu apă în Tutova, Bădeana și Crivești va cunoaște un important salt calitativ, în sensul că vor fi dublate resursele de apă, prin execuția a cinci noi foraje, construirea a trei bazine pentru stocare, realizarea a 5 km de rețele noi de distribuție și construirea a trei stații de pompare.

De asemenea, locuitorii satelor Coroiu și Ciortolom vor avea branșamente noi, inclusiv cămine dotate cu apometre amplasate la limita de proprietate.

”Am considerat necesar să promovăm acest proiect pentru ca pe viitor să nu mai ajungem în situația de a furniza apă în condiții restrictive. Actualul sistem de alimentare cu apă din comună a fost dat în folosință cu mai bine de 15 ani în urmă, iar în perioadele secetoase, când consumurile cresc foarte mult, creează probleme în asigurarea cantităților de apă necesare pentru consumul populației”, a transmis Ion Corciovă, primarul comunei Tutova.

Edilul a mai precizat că în aceste momente prioritare sunt lucrările în zonele cu probleme în asigurarea debitului necesar.

”Până la această dată au fost realizate lucrările pe tronsonul de aducțiune de la foraj până la bazinul de depozitare din satul Tutova. În următoarele zile se vor finaliza lucrările la forajul din Bădeana. În paralel, se lucrează la rețeaua de distribuție din satul Coroiu. Sperăm ca până la sfârșitul anului în curs, să finalizăm această investiție” , a mai spus primarul Corciovă.

Proiectul este finanțat prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”, lucrările fiind executate de firma Oanaliv SRL Galați, cu suma de 3.491.086,22 lei.

Primãria Tutova va avea un parc fotovoltaic obtinut printr-un proiect european!

MODERNIZAREA CONTINUÃ…Primãria comunei Tutova este singura din judetul Vaslui care a depus proiect pentru atragerea de fonduri europene prin Programul POIM pentru construirea unui parc fotovoltaic. La nivel national, doar patru orase si douã comune au depus proiecte pentru a obtine finantare prin „Axa Prioritarã 11: Mãsuri de îmbunãtãtire a eficientei energetice si stimularea utilizãrii energiei regenerabile la nivelul întreprinderilor, Obiectivul specific 11.2 care vizeazã „Mãsuri de producere a energiei din surse regenerabile destinate autoritãtilor administratiei publice locale”. Proiectul are o valoare de 650.000 de euro. Urmeazã în cel mai scurt timp semnarea contractului de finantare, dupã care se va alege un constructor.

Primarul Ion Corciovã, care conduce comuna Tutova spre o modernizare aproape urbanã, a reusit sã obtinã pentru comunitatea sa o facilitate extraordinarã. „Cresterea preturilor la energie ne-a afectat, în egalã mãsurã, pe toti consumatorii: persoane fizice, persoane juridice, autoritãti publice etc., astfel, cãutãm solutii sã reducem aceste costuri. În luna decembrie 2022, am finalizat si depus în cadrul Programului Operational Infrastructurã Mare (POIM) 2014- 2020, Axa prioritarã 11, Masura 11.2, care vizeazã <<Mãsuri de producere a energiei din surse regenerabile destinate autoritãtilor administratiei publice locale>>, solicitarea de finantare pentru înfiintarea unor capacitãti de producere a energiei regenerabile, în valoare de 650.000 de euro. Am asteptat cu nerãbdare evaluarea acestui proiect si pe 28 aprilie, am primit comunicarea privind cererea depusã de UAT Comuna Tutova, care a fost aprobatã!”, a precizat primarul Ion Corciovã.

Parcul va produce 70% din energia folositã de institutiile publice

Parcul fotovoltaic va fi construit si instalat pe zonele de consum, astfel cã se va produce energie electricã pentru scoli, centrele de zi pentru persoanele vârstnice, pentru Primãrie, pentru cãminul de bãtrâni, pentru instalatiile de apã si canalizare si, ce este foarte important, pentru iluminatul public! Comuna Tutova va produce astfel 70% din energia folositã de institutiile publice si astfel bugetul local va scãpa de o cheltuialã imensã! „Foarte curând vom semna contractul de finantare si apoi vom alege un constructor. Împreunã cu colegii din primãrie ne vom mobiliza, asa cum am fãcut-o de fiecare datã, sã implementãm repede si bine aceastã finantare. Prin implementarea acestui proiect, peste 70% din costurile energiei aferente functionãrii unor servicii si institutii publice din comuna Tutova vor fi reduse. Ne vom strãdui în continuare sã facem lucruri bune, utile si necesare pentru locuitorii comunei Tutova”, a mai precizat primarul Ion Corciovã.

Ultima actualizare: 14:38 | 15.01.2025

Sari la conținut